Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Internaționale a Profesorului : „Să pășim în instituțiile de învățământ sub un cer al Păcii!”

Stimate doamne și stimați domni!

Dragi profesori!

5 octombrie este ziua când, din noianul de gânduri care ne frământă, îl alegem pe cel mai sincer și plin de recunoștință. Ne amintim de cei, care ne ghidează primii pași în lumea cunoștințelor, cei care reușesc să transforme, în câțiva ani, fragilitatea emoțională a unor copii în destine și caractere de maturi. Este vorba despre El, Profesorul.

Competență, empatie, flexibilitate, disponibilitatea de a fi creativi, originali – sunt doar câteva caracteristici ale profesorilor noștri, ale mentorilor noștri.

Uneori suntem deranjați de cerințele Dumneavoastră stricte. Dar abia când „ne luăm zborul”, înțelegem și apreciem noblețea intențiilor și miza exigențelor Dumneavoastră.

Abia atunci un tânăr absolvent realizează că în toți acești ani a avut alături nu doar dascăli exigenți, dar oameni valoroși, care l-au ghidat cum să parcurgă de la ușor la greu, de la aproape la îndepărtat, de la necunoscut la cunoscut și cum să depășească  multiplele provocări de dincolo de curtea școlii.

După fiecare „rămas bun”, în fiecare toamnă, profesorul revine în sala de studii cu același entuziasm și har spre a o lua de la capăt și a forma noi generații. Dumneavoastră sunteți asemenea semănătorului din Sfânta Scriptură, puteți aștepta cu răbdare rodul muncii sale peste ani.

Cu profundă recunoștință, aș vrea să amintesc azi efortul și responsabilitatea profesorilor universitari, cărora le revine dubla sarcină de a combina activitatea didactică cu cea de cercetare, dar și de a pregăti adevărați intelectuali ai  contemporanietății.

Sper mult că reformele recente din sfera învățământului să le aducă satisfacția realizării profesionale, prestigiul și respectul pe care îl merită cu adevărat.

Și noi, cei care reprezentăm astăzi administrația publică – regională, centrală – ne vom strădui să creăm toate condițiile necesare, astfel ca profesorii noștri să fie în actualitatea exigențelor  societății, transmițând valori culturale și morale. 

Stimați profesori,

Sincere felicitări cu prilejul Zilei profesioale, sănătate și prosperitate! Să  vă bucurați de respect și admirație pentru misiunea și pasiunea de a educa; pentru că Educația și Cultura sunt calea spre modernizarea și renașterea unei națiuni.

Și o urare, pe care nu v-aș fi spus-o acum un an: Să pășim în instituțiile de învățământ sub un cer al Păcii !