Așa-zisele „vremuri bune” i-au ocolit pe oamenii noștri vârstnici

Așa-zisele „vremuri bune” i-au ocolit pe oamenii noștri vârstnici, care au crezut în promisiunile celor din PAS.

Vă mai amintiți cât de convingătoare era dna Sandu, acum 2 ani, apărând pensionarii, care au fost mințiți cu indexarea de două ori pe an și că vor primi suplimentar „în bătaie de joc doar 19 lei”.

Deputații din fracțiunea PAS au votat:
Iată că de la 1 aprilie 2023 pensiile pentru cetățenii R. Moldova nu vor fi indexate cu valoarea inflației de la sfârșitul anului 2022, așa cum prevedea legea, ci doar cu cel puțin 14%.

Cu un nivel de inflație care depășește 30 (de)%, cu o indexare de 14%,/mă întreb, ce putere de cumpărare au pensionarii noștri?

Dar, indexarea cu 14%, cand nivelul de inflație depășește 30(de) % nu este, oare, o bătaie de joc față de oamenii în vârstă?

Iată cum promisiunile electorale se transformă treptat în minciuni ale unei guvernări. „Vreau ca toți pensionarii să aibă o bătrânețe asigurată, fără să le fie frică de ziua de mâine,” spunea în discursul de investire dna Presedintă.
Și? Ce avem?

Acum îi dau dreptate unui lider de partid, care afirma recent că „Sandu se află într -un vacuum informațional”.
Probabil, or, desele deplasări prin străinătate îi iau mult timp ca să știe cum supraviețuiesc acasă, în Moldova, pensionarii și copiii.

Bunăstarea cetățenilor noștri – aceasta trebuie să fie ideea noastră națională.
Azi, într-adevăr, „Avem o plăcintă mică”, adevărat ați spus, dna Sandu. Și care nu poate fi împărțită la toți.