Discurs la conferința „EPC Summit în Moldova: întrepolitică și geopolitică. Așteptări, realitate, consecințe”

Bună ziua. Mulțumesc organizatorilor pentru invitație. Voi folosi ocazia să-mi exprim și opinia mea vizavi de acesteveniment și  nu doar. Summit-ul Comunității Politice Europene, care s-a întrunit, la 1 iunie, la Chișinău, a făcut agenda presei naționale până la desfășurarea evenimentului și după. Inclusiv întrunirea noastrăde astăzi. Dar, aceasta, vă dau asigurări, va dura nu mai mult de o săptămână. După care vom reveni – maxima franceză – la „oițelenoastre”. Eu aș califica evenimentul mai mult ca un exercițiu de promovare pentru imaginea de țară, dar de care au profitat Maia Sandu și, pe lângă ea, PAS. A fost o întrunire a liderilor politici europeni, dar, totuși,  fărăimplicații decizionale. A avut loc în Moldova pentru că așaprevede regulamentul – alternativ, o întrunire în stat membruUE, alta –  în stat aspirant. Ținând cont de doi factori – războiuldin Ucraina și alegerile din Moldova, țara noastră a fost strategic potrivită.  Aceasta trebuie să știe electoratul.  Zic electorat nu întâmplător. Pentru că aceste 2 evenimente de anvergură, totuși, – ambele foarte costisitoare – 21 mai și 1 iunie-  au avut ca scop strategic susținerea actualei guvernări, alimentarea cu surse artificiale de autoritate, din perspectivacelor două scrutine, care urmează să aibă loc în țară – localeledin toamnă și prezidențialele din 2024. Atenție, zilele acestea și Sandu a declarat într-un interviu pentrupresa străină că va candida pentru al 2-lea mandat. „Moldova trebuie să continue cursul de integrare europeană”, argumentulei. Așadar ceea ce am mai spus: această guvernare și-a permis sămonopolizeze vectorul și tema integrării europene, mizând și pe mesajele de susținere ale popular-europenilor de la Bruxelles. Așa cum a fost și în alegerile prezidențiale din 2020. Dar, în 2024 vor avea loc și alegeri pentru ParlamentulEuropean. De faptul cine vor deveni majoritari aici, va depindenu doar politica continentală, dar și care lideri naționali vor fi susținuți de factorul extern, de PR-ul politic internațional. Revin la summit. In primul rând, în cazul nostru, dacă e să ne referim la situațiareală din satele moldovenești ,,atunci drumul pe care delegațiileoficiale au ajuns  la Bulboaca, la castelul MIMI, amintește de „satele lui Potiomkin”, pregătit pentru Ecaterina cea Mare: […]