Discurs cu prilejul sărbătorii profesionale – Ziua lucrătorului medical şi a farmacistului!

Totdeauna am făcut comparație între halatul alb și puritatea sufletului, sentimentul de daruire, de compasiune, dorința de a salva, de a prelungi viața, de a tempera suferința.

 Este vorba despre d-voastră, lucrătorii medicali, reprezentanții uneia dintre cele mai nobile profesii.

Ceea ce faceți D-voastră pentru noi toți nu este doar o misiune specială, este un devotament. Medicina nu este pur și simplu o carieră, deși nu pot să neg nici această afirmație, dar vreau să mai completez: medicina este dragoste pentru umanitate.

Îmi imaginez și încerc să trăiesc senzația cu care plecați acasă după o zi sau poate o diurnă de muncă. Atunci când știți că ați salvat o viață, ați dat o șansă, ați dat o speranță. Uneori, acolo unde ea nu este.  Dar încurajează. Și atunci, in lupta dumneavoastră pentru a da sănătate , pentru mulți dintre noi, vă apropiați de Dumnezeu. Pentru că aveți posibilitatea de a face miracole.

Noi ne-am propus și, cred, ne –a reușit să facem mai multe investiții in sectorul ocrotirii sănătății, a medicinei.

Astfel, în perioada dintre 2015-2022 in sistemul ocrotirii sănătății au fost investiți peste 227 mil de lei. Pentru proiecte de infrastructură – în acești 8 ani au fost direcționați peste 142 milioane de lei. Pentru modernizarea aparaturii medicale  din instituțiile medico-sanitare publice din autonomia Găgăuză – peste 85 milioane de lei

 Ne putem mândri astăzi cu principale proiecte investiționale: reabilitarea Centrelor de sănătate din Ceadîr-lunga, Comrat, Tomai, Copceac, Vulcănești. Blocul operator din Comrta, reabilitarea căruie a durat mai bine de 11 ani șa fost finisată in 2017.

Am reușit cu suportul financiar al Turciei să construim Centrul Curativ- diagnostic din Comrat, la darea în exploatare a căruia a participat și președintele Turciei, Recep Erdogan.

 Iar in timpul pandemiei Covid 19, in 2020, pentru prima dată după 40 de ani, a fost reparată capital Secția de boli infecțioase din Ceadîr-lunga.

Avem  și proiecte de motivare a tinerilor specialiști pentru atragerea acestora la munca in Autonomia Găgăuză. Poporul găgăuz, Autonomia noastră trebuie să fie sănătoasă – la propriu și figurat, lucru pe care-l puteți face doar voi, oamenii in halate albe. îngerii noștri păzitori aici, pe pământ.

Desigur, meritați mult mai mult, salarii mai mari, în primul rând. Dar pentru aceasta avem nevoie de o economie modernizată, de mai multe investiții, de conducere înțeleaptă la nivel regional și, desigur național.

Dar și in condițiile actuale, nimeni nu ne poate împiedica să Vă zicem din suflet mulțumim pentru dăruirea d-voastră, pentru faptul că vegheați neobosit la sănătatea noastră. Iar unde este sănătate este fericire, este voie bună, sunt  de toate in abundență.

 Dragii mei, 

Schopenhauer a spus odată că există o mie de boli și o singură sănătate.

Eu vă doresc să știți să le tratați, să le infruntați pe toate o mie, și, totodată, să aveti multă multă sănătate !

Mulți ani !

Si tot respectul de care sunteți demni !