Mesajul adresat în cadrul conferinței „Normele și standardele Consiliului Europei în domeniul drepturilor minorităților etnice: rezultate și provocări”

Excelențe,

Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a vorbi în cadrul acestui eveniment de rang înalt.
Vreau să împărtășesc azi cu Dvs unele îngrijorări și unele speranțe, referitoare la dezvoltarea unei democrații sustenabile în Republica Moldova.

În 2021 Republica Moldova împlinește 30 de ani de suveranitate. Dar, dacă vom fi onești, vom recunoaște că acești 30 de ani sunt ani de lecții neînvățate și ani de oportunități ratate.

Cea mai mare sursă de probleme în dezvoltarea democrației în Moldova este clasa politică. Politicienii moldoveni sunt prea agresivi și prea intoleranți – ei vor să fie doar consumatori de democrație, nu și constructori ai democrației.
Politicienii moldoveni încă nu au învățat să respecte valorile democratice fundamentale. Ei uită că fiecare om trebuie respectat, că trebuiesc respectate drepturile și libertățile lui, inclusiv dreptul la opinie diferită.
Dialogul civilizat și reciproc respectuos încă nu e recunoscut în Moldova un instrument potrivit pentru clarificarea diferențelor de opinie. Nu căutam compromis și consumăm prea multă energie pentru conflicte. Conflictele între politicieni și partide au devenit o practică obișnuită.

Deseori îmi amintesc fraza rostită de Președintele Barack Obama: “Democrația presupune compromis chiar și atunci când ai 100% dreptate”.
Această înțelepciune încă nu e înțeleasă de clasa politică din Moldova.

Cred că democrația se construiește prin exemple bune, prin dedicație, prin multă muncă și multă răbdare, iar când este nevoie – și prin sacrificiu.

Leaderii politici din Moldova oferă un număr prea mare de exemple proaste, care au compromis încrederea oamenilor în politicieni și în partidele politice și au determinat un fenomen periculos de plecare a oamenilor din țară. În special pleacă mulți tineri.
Plecarea tinerilor din țară afectează prezentul și poate compromite viitorul Moldovei. Azi ne confruntăm cu problema depopulării raioanelor țării, precum și cu problema îmbătrânirii populației.
Aceste fenomene pun presiuni mari pe sistemul de pensii și, prin urmare, pe povara fiscală. Moldova tot mai mult pierde competitivitatea economică și, din cauza plecării tinerilor, pierde energia necesară pentru schimbarea și modernizarea țării.

Suntem puternic afectați de polarizarea politică acută. Societatea e dezbinată, dezorientată și dezamăgită.
Ca niciodată avem nevoie de exemple bune.
Avem nevoie de exemple bune venite din partea unor autorități puternice, care nu pot fi ignorate.
Avem nevoie de exemple bune de comportament public decent, bazat pe respect reciproc și pe respectul altei opinii.
Avem nevoie de exemple bune de dialog civilizat, exemple de bunăvoință orientată spre identificarea compromisului.
Avem nevoie de exemple de atitudine față de oponenți, care fac diferență distinctă între oponent si dușman.

Cel mai mare furnizor de exemple bune pentru noi poate fi comunitatea statelor Europene.
Europa este leagănul democrației și unul din cele mai strălucite exemple a beneficiilor generate de adoptarea sinceră a valorilor democratice veritabile – și vă rugăm să ne ajutați să învățăm să construim o democrație sustenabilă în Moldova.

Onorată asistență,
Vreau să mulțumesc Europei, Consiliului Europei, Uniunii Europene și tuturor țărilor membre pentru asistența generoasă oferită pe parcursul anilor și pentru intenția sinceră de a ne ajuta.
În prezent, Moldova are mare nevoie de exemple bune de atitudine și comportament democratic – exemple care ne vor ajuta să construim o democrație veritabilă și durabilă în Republica Moldova.

Vă mulțumesc mult pentru oportunitatea să vorbesc aici!