Unde ne putem găsi punctul de sprijin?

Uneori cu acest cuvânt s-a făcut propagandă, ideologie sau chiar demagogie.

Credeti-mă, ceea ce vreau să vă comunic, acum, aici – nu este nici propagandă, nici demagogie. Orice om are nevoie de un punct de sprijin, de rezistență.

Încă Arhimede a spus „Dați-mi un punct de sprijin și voi urni Pământul din loc”.

Acest punct de rezistență pentru mine, ca și pentru voi, prieteni, este vatra părintească, amintirile, tradițiile, nostalgiile.

Noi, deseori, ne vedem mari actori politici, geopolitici, dar între timp, uităm când am vizitat ultima dată mormântul părinților și străbunilor noștri, când am stat la o masă de suflet cu rudele, cu prietenii, cu vecinii.

Avem atâtea de le spus celor de acasă, avem atâtea probleme de rezolvat: scade puterea de cumpărare, continuă să crească tariful la energia electrică, continuă exodul tinerilor, șomajul, lipsa de încredere în ziua de mâine.

Prin urmare, cea mai mare politică pe care o poate face un politician este politica socială, politica de integrare și de unitate, indiferent de statut și etnie.

Politica mare se face în Casa Mare a unui popor, așa cum este al nostru. Cu voia și prin voința lui.

Niciun stat nu are șansa de a deveni jucător geopolitic pânâ când rămân nerezolvate grave probleme sociale, acasă, în Patrie, unde fiecare dintre noi își găsește un punct de sprijin.

Eu asta cred. Dar voi?