Despre ce tace presa Moldovei

Lupta împotriva corupției și reforma justiției au fost piatră de temelie în programul electoral al președintei M. Sandu.

„Oligarhi, hoți, bandiți” – aceste calificative răsunau cu mult curaj în mesajele candidatei și ulterior ale președintei Sandu.

Au trecut doi ani de mandat. Și ce avem?

Au fost aduși acasă oligarhii, au fost descoperite scheme de spălare a banilor?

Recent, site-ul de investigații francez Mediapart a publicat un articol: Moldova – în spatele visului european, corupția atinge noi culmi, în care  jurnaliștii atrag atenția asupra faptului că fenomenul corupției din țara noastră rămâne o problemă gravă, ce are un impact negativ asupra economiei țării și a cetățenilor.

Această situație nu s-a îmbunătățit odată cu schimbarea guvernării, a alegerii Maiei Sandu în funcția de președinte al țării și al partidului său – PAS, care deține majoritatea în Parlament. Dimpotrivă, în timpul guvernării Sandu, corupția s-a agravat, în ciuda fațadei sale vestice.

Sunt oare conștienți înalții oficiali europeni de realitatea din Republica Moldova?

Site-ul de investigații francez mai relevă două probleme cu care se confruntă Republica Moldova  – justiția și reducerea investițiilor.

„În ciuda promisiunilor PAS de a asigura transparența și democrația, remarcă jurnaliștii de investigație, partidul de la guvernare pur și simplu a înlocuit clica anterioară cu alta, acordând favoruri politice și financiare aliaților și susținătorilor săi, excluzându-i, în același timp, pe oponenți”.

Desigur, despre aceasta nu va spune nimic presa din Moldova, nici televiziunile controlate de PAS și Sandu. Acestea vor mediatiza sondaje desemnate la comandă, așa cum a fost recentul sondaj, pe care sociologii independenți l-au calificat ca pe o manipulare fără de precedent.

Așa-zișii „oameni buni” ne creează o realitate televizată, virtuală, fără a trăi cu adevăratele probleme ale acestui popor, care dacă se plânge de presiunea facturilor, atunci este agent al Kremlinului.

Mega propagandă de partid funcționează de minune.