Discursul Irinei Vlah la Summitul Economic Euro-Asiatic

Eu vreau să vorbesc astăzi, despre încredere, credibilitate și, implicit, morală în politică în lumea contemporană.
O lume în care pe lângă toate crizele de sorginte materială, de securitate, trebuie de evitat o altă criză – cea de leadership politic.

Sondajele de opinie publică relevă, în mod frecvent, o scădere drastică de încredere în liderii şi instituţiile politice.
Neputinţa clasei politice de a soluţiona problemele cotidiene, scandalurile de corupţie şi de imoralitate, războiuri provocate etc. – toate acestea au creat o discrepanță enormă între așteptările cetățeanului și cei aflați la guvernare.

Care trebuie să fie profilul ideal al omului politic, astăzi? Conducătorul statului ideal din Republica lui Platon, principele lui Machiavelli, „părintele națiunii”, „non-femeia politică” din „Statul-spectacol” al lui Roger-Gérard Schwartzenberg sau un model nou regândit? Cine merită să parte, metaforic vorbind, coroana și sceptrul?

Promisiunile neonorate ale liderilor politici duc la erodarea iremediabilă a încrederii în liderii şi instituţiile politice. Se pune sub semnul întrebării moralitate elitelor politice.

În acest context, unii sunt tentați să considere credibilitatea și morala – material demult consumat în activitatea politică.

Un înaintaș al vremii scria că „Morala este cea care poartă de cele mai multe ori protestul împotriva politicii. Şi este firesc să fie aşa: pentru că norma internă a valorii morale este iubirea, pe când cea a valorii politice este puterea.“

Poate există o legătură între iubire şi putere? Poţi să-i conduci pe oameni şi le poţi impune voinţa ta, fără să-i iubeşti? Eu cred că nu!

Să ne amintim de principiul latin Homo res sacra – „Omul este sfânt pentru om”, căruia îi dau preferință în relațiile cu alegătorul. Și nu doar în ziua scrutinului.

Solidarizarea acestor două valori – puterea și iubirea – se poate face prin identificarea interesului național și manifestarea nedisimulată a respectului față de cetățean.

Un popor cu tradiție și verticalitate trebuie să-și identifice culmea spre care tinde, să îndeplinească condițiile pentru construirea unui stat de drept sau un stat ideal.

Ce ar însemna astăzi statul idel despre care scria Platon.

In primul rând stabilitatea. Este o valoare care nu și-a pierdut conținutul nici astăzi. Nici o societate nu poate înflori, dacă elitele sunt incapabile să asigure stabilitatea politică și neglijează educația.

O educație care să includă in special cultura politică.

Or, starea democrației în lumea contemporană va rămâne deplorabilă atâta timp cât cultura politică va rămâne a fi una parohială. Și aici trebuie să intervină masiv școala și mass -media. Dar vorbesc despre o presă independentă, nu una dirijată și loială partidelor aflate la guvernare.

Problema elitelor actuale – mă refer în principal la țara mea, Republica Moldova, este că odată ajunși la guvernare, unii ard podurile de comunicare cu cetățeanul. Aroganța este un viciu al puterii. Iar unde este aroganță nu poate fi vorba de iubire și respect. Rămâne doar puterea.

Unde este aroganță nu există dialog între putere și opoziție. Unde puterea nu aude opoziția, democrația falimentează.

Iar dacă falimentează democrația, dispare credibilitatea cetățeanului în lideri și în instituțiile puterii. De aici și criza de leadership.

Nu-i putem reproșa poporului, desigur, că a ales să-și facă un ideal dintr-un actor politic. Dar puterea de decizie pe care i-a transferat-o poporul nu trebuie să-l transforme în monopolist pe piața politică, nu poate să-i permit să denatureze principiul democratic al separării puterilor în stat. Acolo unde politicul controlează și influențează justiția, nu poate fi vorba despre un stat de drept, acesta nu mai este o emocrație funcțională.

Iată de ce, în opinia mea, clasa politică trebuie să fie capabilă pentru a crea o viziune clară asupra relațiilor cu cetățeanul, asupra raportului dintre putere și opoziție; să-și educe capacitatea de a împărtăși viziunea cu cetățenii și de a-i motiva să o urmeze. Numai așa ar fi posibilă sinergia dintre putere și iubire, încrederea guvernaților în guvernanți.

Da, într-o societate noi suntem deosebiți: împărtășim doctrine și ideologii diferite, religii diferite, dar aceasta nu ne poate împiedica să făurim împreună o comunitate unită, armonioasă.

Pentru că „Unitatea nu a însemnat niciodată uniformitate.”, spunea Martin Luther King, Jr.

Dacă am gândi altfel, am ajunge la o imagine reducţionistă în alb-negru: pe de o parte stânga, pe de alta – dreapta; pe de o parte corupţii, ajunși în politică şi pe de alta oamenii buni şi cinstiţi, care încă nu au ajuns la putere.

Avem nevoie de o regândire a relațiilor politice, a politicului pentru a motiva și mobiliza consolidarea încrederii în liderii politici, în procesele și instituțiile politice.

Să dovedim o dată în plus că politica este știința și arta de a guverna. Și aceasta trebuie să fie o axiomă.